StareaDeBine.Eu este un site informativ care dorește să contribuie la dezvoltarea unor noi abilități pentru cultivarea unei vieți fericite, echilibrate, în care există posibilitatea de a alege o abordare holistică a unei vieți cât mai aproape de idealul individual și universal.
      În cadrul site-ului vor fi prezentate dimensiuni ale stării de bine, pentru ca în cele din urmă conform nevoilor personale, să se poată identifica modalități sau resurse care dezvoltă bunăstarea personală și bunăstarea celor din jur.

 

valoare misiune viziune
      A te implica în starea de bine înseamnă în primul rând să îți conștientizezi propria ființă și relația ta cu ceea ce există în jurul tău, oricare ar fi forma de manifestare și existență. Înseamnă că la un anumit nivel al conștiinței și al vietii tale ești conectat la tot ceea ce te înconjoară, fie că e aproape de tine, fie că e departe, fie că știi sau nu știi nimic despre existența acelui lucru, ființă, fenomen sau trăire.
      Primul pas pentru a te implica este să contribui la starea ta de bine și apoi să o dezvolți cât poți de mult ca în cele din urmă să o împarți cu cei din jurul tău. De fiecare dată când vei împărtăși din starea de bine se va întoarce către tine bunăstare, fericire, bucurie, împlinire.
      Rămânând ancorați în realitate nu ne vom iluziona că trăim într-o lume utopică unde balanța este într-un echilibru fix, permanent. Uneori, ceea ce dai din starea ta de bine nu se va întoarce către tine dar vei rămâne cu mulțumirea că ai dăruit și cu speranța că poate la un moment dat ceva bun se va naște din asta.
     Obținerea stării de bine individuală nu este egoism. Înseamnă experimentarea conștiinței de sine și a nevoilor personale și mobilizarea pentru a acționa în vederea satisfacerii nevoilor conform unor strategii echilibrate în contextul moral și legal a zonei în care existăm. Iar acest lucru ajută la menținerea unei stări personale optime de sănătate mentală și fizică, facilitând integrarea și contribuția în social a fiecărui individ și asigurând o integrare echilibrată în existență.

Foto: www.PhotoRack.Net

 
 
 
 
Back to top