Cuplul este o relație interpersonală. O asociere puternică, profundă, o apropiere între două persoane. Această apropiere poate varia în timp de la o apropiere de scurtă durată până la o apropiere pe viață. Cuplul se poate baza pe deducție, dragoste, solidaritate, empatie, nevoi comune, sistem de valori comun etc.

Cuplul este o unitate fundamentală ale cărei două jumătăți sunt încleștate una de alta.

Simone de Beauvoir

 

Echilibru

cuplu 1Cuplul este o experiență care se desfășoară permanent prin cunoaștere și acceptare reciprocă, prin descoperiri ale valorilor comune, asimilarea de noi valori și realizări individuale sau personale. Echilibrul dinamic și confortabil obținut în cadrul unui cuplu reflectă starea de bine a cuplului și a persoanelor din cadrul cuplului.

 

Sentimentul de sine

cuplu 2Relațiile sunt, deasemenea, importante pentru capacitatea lor de a ajuta ființele umane să dezvolte sentimentul de Sine. Sinele relațional este o parte a conceptului de Sine a unui individ. Respectiv acea parte care constă în sentimentele și convingerile pe care le are cu privire la dezvoltarea Sinelui în relația cu ceilalți. În concluzie, cuplul prin interacțiunile care le cuprinde, ajută la identificarea Sinelui și deasemenea, la cresterea stimei de Sine.

 

Adaptare

cuplu

Corabiile adevărate se clatină. La fel și cuplul. Nu se află permanent pe un ocean fără valuri. Uneori apar tensiuni datorită diferențelor dintre persoanele care formează cuplul. Însă aceste tensiuni pot fi exploatate ca niște resurse importante în dezvoltarea cuplului și dezvoltarea individuală. Adaptarea, identificarea soluțiilor, acceptarea reciprocă, descoperirea Sinelui și dezvoltarea empatiei, sunt doar cateva din elementele ce pot folosi energia creatoare a tensiunilor pe drumul către starea de bine a cuplului.

 

Foto: www.MorgueFile.com

 
 
 
 
Back to top